Brasov: Tigrisorii si bufnita polara asteapta vizitatorii la Gradina Zoologica

Last Updated on aprilie 4, 2015

Printre lucrările mai complexe continuate aici chiar şi după deschiderea grădinii se numără şi amenajarea unei serii de ornamente naturale şi artificiale, care să imite mediul de viaţă al speciilor exotice. Investiţia, în valoare de 100.0000 de euro, a fost finanţată de la bugetul local şi nu a făcut parte din proiectul de modernizare a întregii grădini, finanţat în proporţie de 75% de la Ministerul Mediului.

Noi surprize la ZOO

Noul corp va găzdui şi cea mai mare colecţie de şerpi veninoşi din ţară, anunta rtt.brasov.ro. O cobră regală, cel mai veninos şarpe din lume, va fi vedeta grădinii. O anaconda şi doi aligatori din specia caiman vor atrage şi ei mii de priviri.

Dacă speciile exotice vor avea nevoie de timp pentru a se acomoda, cei trei pui de tigru care au ajuns la Zoo Braşov după jumătatea lunii februarie s-au obişnuit cu noua lor casă.

Micuţele feline şi-au învins timiditatea şi trauma despărţirii de mama lor şi au început să iasă din adăpost. Odată cu ei, la Zoo, a ajuns şi o bufniţă polară, una dintre cele mai mari şi mai agresive specii de păsări prădătoare din lume, astăzi pe cale de dispariţie. Din luna aprilie, copiii vor putea face şi plimbări cu poneii.

Previous Story

Brasov: Surprize la Mall-ul Coresi de Paste. Vezi aici programul complet al evenimentelor:

Next Story

Brasov: Promotii de Paste la Mall-ul Coresi. Reduceri la Kenvelo, H&M, Gatta, Nobila Casa etc