Brasov: Trei pui de tigru vor fi vedetele anului la Zoo

Last Updated on februarie 10, 2015 Primăria Brasov a cumpărat trei pui de tigru care vor ajunge în câteva zile la Grădina Zoologică din Noua. Luna aceasta se va deschide şi clădirea specială a reptilelor şi păsărilor exotice

Puii de tigru au costat 9.000 de lei şi vin de la Grădina Zoologică din Călăraşi. De asemenea, luna aceasta se vor finalize şi lucrările la clădirea specială unde vor fi găzduite reptilele şi păsările exotice.

Se vor achiziţiona şi câteva specii noi, atracţiile principale fiind o anaconda şi o cobră regală, cea mai venisoasă speciel din lume, anunta adevarul.ro. Vor fi aduşi şi doi aligatori din specia caiman. Clădirea specială este o premieră şi va adăposti 50 de specii de păsări exotice şi reptile.

Până la finele acestui an va gi gata şi Planetariul. Primăria se ocupă şi de amenajarea un manej care îi va găzdui pe cei cinci ponei care îi vor plimba pe cei mici.

ZOO Braşov s-a redeschis în octombrie 2014 după trei ani de lucrări şi o investiţie de 32 de milioane de lei. Zoo Braşov are alte două atracţii unice în România: Casa cu Ocol şi o panoramă extraordinară a leilor şi tigrilor. Biletele la noul parc zoologic costă 5 lei pentru copii şi 10 lei pentru adulţi.

Previous Story

Lufthansa, interesata de Aeroportul Brasov

Next Story

Brasov: Andra canta la Festivalul clatitelor