Brasov: Legendele, basmele si povestile Scheiului au ajuns in biblioteci

Last Updated on octombrie 30, 2014

Volumul „Legende, basme şi poveşti din Şcheii Braşovului şi alte plaiuri româneşti”, rod al proiectului implementat de Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, în parteneriat cu Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi, a văzut lumina tiparului şi va ajunge în bibliotecile braşovene, în special în cele şcolare.

foto: Ioa Schiopu
foto: Ioa Schiopu

Proiectul editorial a fost implementat în perioada august – octombrie, fiind finanţat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional, valoarea totală ridicându-se la 53.000 de lei, din care 47.000 de lei sunt nerambursabili. Cartea nu va fi comercializată, beneficiarii direcţi ai celor 3.000 de exemplare (cu 50% mai multe decât în planul iniţial) fiind cititorii Bibliotecii „George Bariţiu”, bibliotecile din şcoli şi din judeţ, dar şi Uniunea Junilor, care a primit 500 de exemplare.

Volumul cuprinde 19 poveşti, descoperite de etnograful şcheian Gheorghe Pitiş sau culese în perioada recentă de la bătrânii din Şchei, repovestite copiilor din Braşovul zilelor noastre. „Este vorba de o strategie mai veche a junilor, de a repune în valoare patrimoniul imaterial al Braşovului”, a explicat dr. în istorie Alexandru Stănescu, purtător de cuvânt al Uniunii Junilor şi „povestitorul”. (sursa: Transilvania Expres)

Ilustraţiile cărţii, 40 la număr, au fost realizate de artista braşoveană Liana Stănescu.

Pe perioada desfăşurării proiectului au avut loc şi activităţi din domeniul educaţiei nonformale în cadrul secţiilor Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” Braşov, ar fi ateliere şi seri de poveşti.

Previous Story

Prin Brasov. Strada Muresenilor, Casa Sfatului si Biserica Neagra. Fain :)

Next Story

Brasov: Cremaliera de la Cetatea Rasnov va fi inaugurata in decembrie de Mos Craciun