Haide la Oktoberfest Brasov: 1.000 de hectolitri de bere, sute de kilograme de produse din carne, specific bavarez.

Last Updated on septembrie 1, 2014

Arena „Ion Ţiriac“ a Liceului cu Program Sportiv va fi şi anul acesta gazda celui mai mare festival la berii din România, eveniment care a ajuns cel mai mare de acest fel din Europa, din afara graniţelor Germaniei.

444
foto: Oktoberfest Brasov

Cortul cu suprafaţa de 3.600 de metri pătraţi îşi va aştepta de joi, 4 septembrie, de la ora 17.00, oaspeţii, organizatorii aşteptînd peste 250.000 de turişti şi braşoveni să-i treacă pragul.

„Avem pregătiţi peste 1.000 de hectolitri de bere, sute de kilograme de produse din carne, specific bavareze şi nu numai, numeroase concursuri cu premii şi foarte multe noutăţi“, a declarat Christian Macedonschi, iniţiatorul „Oktoberfest“ Braşov.

El a mai spus că ambiţia organizatorilor şi parternerilor lor este să ajungă cît mai repede la nivelul suratei mai mari, de la Munchen, a „Oktoberfest“, să atragă un număr cît mai mare de turişti care să vină la Braşov special pentru acest eveniment.

Ediţia din acest an are multe noutăţi, printre care se numără lansarea brandului „Made in Braşov“, un brand care doreşte să ajungă simbol al Braşovului şi să demonstreze că oraşul de la poalele Tîmpei nu este doar un foarte atractiv oraş turistic, ci şi că este un oraş hi-tech, unde se produc foarte multe lucruri de înaltă tehnicitate. (sursa: Monitorul Expres)

„Vrem ca, în primul rînd, să arătăm tinerilor că la Braşov există locuri de muncă de viitor, de înaltă tehnicitate, unde ei se pot împlini ca specialişti şi ca oameni. Apoi, vrem ca braşovenii să conştientizeze că oraşul lor are ce arăta, că aici se produc foarte multe componente pe care le regăsim în aproape toate automobilele străine care circulă pe şoselele noastre ori în interiorul aeronavelor şi să devină mîndri de oraşul lor“, a spus şi Werner Braun, preşedintele Clubului Economic German.

Mai mult, acesta a precizat că, la fel ca la Munchen, „Oktoberfest“ trebuie să devină un loc de întîlnire a oamenilor de afaceri din întreaga lume, care într-un cadru relaxat să poată discuta despre viitoare colaborări sau investiţii. Lansarea brandului „Made in Braşov“ va avea loc vineri 5 septembrie, pe ternul de sport al Colegiului Naţional „A.Şaguna“ cînd va fi deschisă şi expoziţia ce poartă acelaşi nume şi unde vor fi expuse produse fabricate la Braşov, expoziţia urmînd a fi deschisă de ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Werner Hans Lauk, fiind invitaţi şi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, alte oficialităţi de la Bucureşti sau de la nivel local.

Pe terenul mare de sport de la „Şaguna“ va fi amenajat şi un parc de distracţii pentru copii, care va funcţiona pînă pe 12 septembrie.

„Oktoberfest“ va începe joia viitoare, la ora 16.00, cînd din faţa Teatrului „Sică Alexandrescu“ va porni o imresionantă paradă a trăsurilor şi carelor alegorice, care va cuprinde mult mai multe trăsuri faţă de anii trecuţi.

La paradă vor participa toţi artiştii invitaţi la eveniment, astfel că braşovenii vor avea ce vedea pe traseul pe care se va deplasa alaiul: Teatrul „Sică Alexandrescu“ – Primărie – str. N.Iorga – str. Mureşenilor – Poarta Schei – Cortul „Oktoberfest“, unde, la ora 17.00 se va da cep marelui butoi cu bere,moment care va marca începutul distracţiei.

Sîmbătă 13 septembrie, organizatorii au pregătit un lanţ uman care va aduce bere rece de la Berăria „Ciucaş“ pînă la cortul „Oktoberfest“, lanţ uman format din 500 de persoane.

Previous Story

ZOO Brasov: Au fost stabilite tarifele de intrare!

Next Story

Brasov: Mii de turisti la Cetaea Fagarasului. Tu cand mergi? :)