Brasov: Drumul forestier Noua – Timisul de Jos, pentru plimbari, va fi gata pana la toamna

Last Updated on iunie 17, 2014

Noul drum forestier Noua – Timişul de Jos va avea o lungime totală de 9,6573 kilometri, cu fundaţie şi acostamente din piatră spartă, 25 de staţii de încrucişare, două staţii de întoarcere şi 33 de podeţe tubulare 

drum-forestier

În aproximativ patru luni va fi finalizat un nou drum forestier care leagă cartierul Noua (zona Grădinii Zoologice) de Timişul de Jos. Lucările începute în vara anului trecut la drumul forestier Crucur trebuie să fie gata, cel tîrziu, în luna noiembrie. Pînă acum au fost făcute 70% din lucrări, inclusiv pentru reabilitarea celorlalte drumuri forestiere din Braşov, dar de acum încolo respectarea termenului impus constructorului va depinde foarte mult şi de condiţiile meteorologice. Amenajarea drumului Crucur urmăreşte, pe de o parte, accesibilizarea fondului forestier din proprietatea Municipiului Braşov, iar pe de altă parte, crearea unor trasee turistice noi şi uşor practicabile, între Noua şi Timişul de Jos.

„Acest drum, pe lîngă rolul lui de drum forestier, are şi rolul de zonă pentru drumeţii. Vorbim de 10 kilometri de plimbare uşoară prin pădure, de aceea sînt sigur că în foarte scurt timp după finalizare va deveni o alternativă la drumeţiile pe Tîmpa sau Drumul Vechi, mai ales că vorbim despre un traseu care va fi practicabil şi iarna“, a spus primarul municipiului Braşov, George Scripcaru. 

70% din lucrări sînt executate 

În prezent, constructorii lucrează la terasamente pe tronsonul dinspre Timişul de Jos, care merge în paralel cu calea ferată din zona Timiş- Dîmbu Morii. Pe restul traseului s-au făcut în totalitate terasamentele cu pămînt, iar în unele sectoare s-a adus deja şi piatra spartă. Mai sînt de făcut, de asemenea, lucrările la unele poduri şi podeţe de pe traseu. Per total, reprezentanţii Municipalităţii spun că la acest moment s-au executat cam 70% din lucrările de amenajare, în condiţiile în care în perioada octombrie 2013 – mai 2014 şantierul a fost suspendat. Constructorii depind, în această perioadă, de condiţiile meteo, avînd în vedere că lucrează cu utilaje grele pe porţiuni de drum în care nu s-au făcut încă terasamente cu piatră spartă iar riscurile de alunecări sînt mari. La final, drumul forestier Crucur va avea o lungime totală de 9,6573 kilometri. Lăţimea drumului va fi de 3,4 – 4,5 metri, iar cu acostamente va ajunge la 5,5 metri. Noul drum forestier va avea fundaţie şi acostamente din piatră spartă, 25 de staţii de încrucişare, două staţii de întoarcere şi 33 de podeţe tubulare. 

Drumurile forestiere din Braşov vor fi reabilitate 

În paralel cu amenajarea acestui drum nou, în cadrul aceluiaşi proiect finanţat din fonduri europene se vor reabilita alte drumuri forestiere deja existente, printre care Troainer (1,376 kilometri), Valea Popii- Noua (2,136 km) şi Lamda (3,071 km). La acestea se adaugă drumurile Vama Mare (2 km), Vama Mică (900 m), Varna (2,5 km), Valea cu Apă-Putreda (1,6 km), Pietrele lui Solomon- Valea cu Apă (3,9 km) şi Valea Cetăţii – Răcădău (1,2 km) care vor fi şi ele reabilitate. (sursa: monitorulexpres.ro)

Traseul drumului forestier Crucur 

• Drumul Crucur pleacă de la Noua, din vecinătatea Grădinii Zoologice, şi ajunge pînă la Timişul de Jos, în zona gării CFR. De la punctul de plecare, traseul se defăşoară ca drum de versant pînă în culmea ce delimitează UB V Noua şi UB IV Postăvarul. Traseul drumului este tot pe versant pînă la întîlnirea cu Valea Largă Mică. De aici drumul este drum de vale, apoi înfăşoară Valea Largă Mare şi din nou devine drum de versant. Drumul va mai înfăşura două văi paralele cu Valea Largă Mare, iar după ce trece culmea se va încheia ca drum de vale de-a lungul Văii Lungi şi se va racorda la Drumul Forestier Varna în km 3 + 47 al acestuia. Punctul final al Drumului Forestier Crucur este înTimis,ul de Jos, în zona Halta CFR Timişul de Jos. Relieful este specific muntelui, cu altitudini cuprinse între 637 şi 789 m.

Previous Story

Dumitru Prunariu va sprijini infiintarea unui Muzeu al Aeronauticii la Brasov

Next Story

Brasov: Gradina Zoologica va fi deschisa in septembrie, promite viceprimarul Atomei